Cauze de artrita reactiva:

Principalele cauze ale artritei reactive sunt:

• Infecții bacteriene – cele mai frecvente sunt infecțiile cu:

  • Chlamydia trachomatis,

  • Salmonella,

  • Shigella,

  • Yersinia și

  • Campylobacter.

Aceste bacterii declanșează un răspuns autoimun anormal care duce la inflamația articulațiilor.

• Infecții virale – în special infecții cu virusuri intestinale precum:

  • Norovirus,

  • virusul hepatitic A sau

  • Enterovirus.

Mecanismul este similar, virusul provoacă o reacție imună greșită.

• Boli cu transmitere sexuală – în special:

  • gonoreea și

  • infecțiile cu Chlamydia trachomatis, care sunt cele mai frecvente cauze de artrită reactivă la adulții tineri.

• Infecții ale tractului urinar – de exemplu infecțiile cu:

  • Chlamydia sau

  • Mycoplasma, la nivelul uretrei sau prostatei.

• Infecții gastrointestinale – gastroenteritele bacteriene sau virale pot declanșa artrita reactivă.

• Infecții ale ochilor – conjunctivitele bacteriene sau virale.

• Stresul – poate contribui la apariția artritei reactive la persoanele predispuse genetic.

• Factorii genetici – anumiți markeri genetici, precum HLA-B27, cresc riscul de artrită reactivă după o infecție.

Deci în general, majoritatea cauzelor sunt legate de răspunsul sistemului imunitar la infecțiile bacteriene sau virale ale tractului uro-genital, gastrointestinal, ocular sau cu transmitere sexuală.

Artrita reactivă nu este contagioasă. Cu toate acestea, infecțiile bacteriene sau virale care o declanșează pot fi transmise pe cale sexuală, prin contact direct sau prin consumul de alimente și apă contaminate.

Totuși, doar un procent mic din persoanele care intră în contact cu aceste microorganisme și se infectează vor dezvolta ulterior artrită reactivă.

Boala în sine (inflamația articulară) nu este infecțioasă sau transmisibilă de la o persoană la alta. Ea reprezintă un răspuns autoimun anormal care apare la anumite persoane predispuse genetic, ca reacție la o infecție anterioară.

Factori de risc în cazul artritei reactive

Principali factori de risc care cresc probabilitatea de a dezvolta artrită reactivă:

• Sexul masculin – bărbații tineri sunt mai predispuși, boala este rară la femei.

• Vârsta între 20 și 40 de ani.

• Prezența markerului genetic HLA-B27 – crește riscul de boală reumatică după o infecție.

• Infecții recente – în special cu Chlamydia, Salmonella, Shigella sau Yersinia.

• Boli cu transmitere sexuală neprotejată – gonoree, chlamydioză.

• Infecții gastrointestinale și ale tractului urinar netratate.

• Stres cronic și oboseală – pot contribui la declanșarea bolii.

• Traumatisme, accidente – pot activa răspunsul imunitar anormal la persoane predispuse.

• Fumatul – crește riscul de artrită reactivă prin efectele asupra sistemului imunitar.

• Sedentarism, activitate fizică redusă.

• Status socio-economic scăzut, igienă precară.

• Antecedente familiale de artrită reactivă sau alte boli autoimune.

Decifactorii declanșatori principali sunt infecțiile și predispoziția genetică, la care se adaugă alți factori ce influențează răspunsul imunitar.

Prevenție in cazul artritei reactive

Câteva moduri prin care se poate preveni sau reduce riscul de artrită reactivă:

• Practicarea sexului protejat și evitarea contactelor sexuale multiple pentru a preveni infecțiile cu transmitere sexuală.

• Respectarea strictă a normelor de igienă personală și alimentară, spălatul regulat pe mâini.

• Evitarea consumului de alimente și apă contaminate, spălarea fructelor și legumelor înainte de consum.

• Tratarea adecvată și completă a infecțiilor bacteriene sau virale cu antibiotice sau antivirale.

• Efectuarea regulată a analizelor medicale pentru depistarea precoce a infecțiilor.

• Adoptarea unui stil de viață sănătos – activitate fizică regulată, odihnă suficientă, nutriție echilibrată.

• Renunțarea la fumat pentru a reduce riscurile asupra sistemului imunitar.

• Reducerea stresului printr-un program regulat de relaxare și somn suficient.

• Evitarea traumatismelor și accidentelor pentru a reduce stimularea răspunsului autoimun.

• Consult medical periodic și monitorizarea persoanelor cu factori de risc genetici.

• Realizarea de teste genetice pentru identificarea prezenței markerilor de risc.

Prin combinarea acestor măsuri de prevenție se poate reduce semnificativ riscul de artrită reactivă.

Diagnosticul artritei reactive

Diagnosticarea artritei reactive se bazează pe următoarele aspecte:

• Anamneza și examinarea clinică – se evaluează simptomele prezente, zonele articulare dureroase, inflamate sau cu mobilitate redusă.

• Analize de sânge – pot evidenția prezența unui proces inflamator (VSH și CRP crescute) și a markerilor virali sau bacterieni. Se caută și prezența antigenului HLA-B27.

• Analize de urină și secreții – pentru a detecta infecțiile cu Chlamydia sau alte bacterii.

• Imagistică – radiografii, CT, RMN pentru a evalua gradul de afectare al articulațiilor și țesuturilor moi.

• Examinarea lichidului sinovial – recoltat prin artrocenteză din articulația umflată, pentru a detecta semne de inflamație.

• Teste microbiologice – culturi din sânge, urină, secreții pentru identificarea agentului infecțios declanșator.

• Teste genetice – pentru identificarea markerului HLA-B27.

• Biopsia sinovială – rar necesară, pentru a exclude alte cauze de artrită.

Diagnosticul este presupus pe baza tabloului clinic caracteristic și confirmat prin excluderea altor boli care mimează artrita reactivă.

Tratamentul artritei reactive

Principalele opțiuni de tratament pentru artrita reactivă sunt:

• Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) – precum ibuprofen, naproxen sau diclofenac pentru reducerea durerii și inflamației articulare.

• Antibiotice – în special pentru infecțiile cu Chlamydia. Doxiciclina, azitromicina sunt cele mai utilizate.

• Corticosteroizi – pot fi injectați în articulații sau administrati pe cale orală/intravenoasă pentru cazurile severe.

• Imunosupresoare – medicamente precum sulfasalazina, metotrexat pentru combaterea răspunsului imunitar anormal.

• Antivirale – pentru infecțiile virale declanșatoare, de exemplu aciclovir.

• Repaus articular – pentru articulațiile dureroase și umflate, folosind atele sau ghips.

• Terapie biologica – în cazurile severe ce nu răspund la alte tratamente (TNF alfa inhibitori).

• Intervenții chirurgicale – rareori necesare, pentru reconstrucția articulațiilor grav afectate.

Tratamentul vizează controlul infecției declanșatoare, reducerea inflamației articulare și menținerea funcției articulațiilor. De obicei răspunsul este bun și boala este autolimitată.

Fizioterapie

Fizioterapia joacă un rol important în tratamentul artritei reactive. Principalele obiective ale fizioterapiei sunt:

• Menținerea sau îmbunătățirea amplitudinii de mișcare a articulațiilor afectate. Se folosesc exerciții de mobilizare activă și pasivă, pentru a preveni rigiditatea articulațiilor.

• Întărirea musculaturii care înconjoară articulațiile inflamate. Exercițiile de întărire musculară ajută la stabilizarea și protejarea articulațiilor.

• Reducerea durerii prin masaj, aplicare de gheață/căldură, electroterapie cu curenți de joasă frecvență.

• Corectarea posturii și reeducarea mersului în cazul problemelor de la nivelul șoldurilor, genunchilor sau gleznelor.

• Menținerea mobilității și flexibilității tendoanelor și ligamentelor inflamate.

• Odihnă articulară prin poziționarea corectă a articulațiilor, folosirea unor orteze sau atele pentru articulațiile severe inflamate.

• Exerciții pentru creșterea rezistenței și a capacității cardiorespiratorii.

• Educarea pacientului cu privire la protejarea articulațiilor, posturi de repaus, modalități de reducere a durerii.

Fizioterapia trebuie adaptată fiecărui pacient și articulației afectate, pentru rezultate optime. Efectuarea constantă a exercițiilor acasă este esențială.

Care este prevalenta artritei reactive?

1. Incidența anuală estimată pentru artrita reactivă acută este între 1/11.000-166.000, deși este posibil să fie subevaluată [1].
2. Studiile pe bază de populație raportează o incidență a artritei reactive cuprinsă între 0,6 și 27 la 100.000 de locuitori [2].
3. Prevalența artritei reactive este de aproximativ 30 la 100.000 de locuitori) la persoanele cu vârste între 20 și 40 de ani [3].
4. Aproximativ 1-3% dintre pacienții cu uretrită nespecifică vor dezvolta un episod de artrită reactivă [4].
5. Incidența artritei reactive este de 1-4% după infecțiile enterice și această cifră crește la 20-25% la indivizii HLA-B27 pozitivi după enterita bacteriană [5].

Este important de reținut că incidența artritei reactive poate varia în funcție de populația studiată, criteriile de diagnostic utilizate și infecțiile declanșatoare specifice.

Referinte:

[1] https://www.orpha.net/consor4.01/www/cgi-bin/OC_Exp.php?Expert=29207&lng=EN

[2] https://www.physio-pedia.com/Reactive_Arthritis

[3] https://www.health.harvard.edu/pain/reactive-arthritis-a-to-z

[4] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK499831/

[5] https://emedicine.medscape.com/article/331347-overview

[6] https://rheumatology.org/patients/reactive-arthritis

Disclaimer: Acest articol are scop informativ și educațional și nu trebuie interpretat ca sfat medical sau înlocuirea consultării cu un medic specialist. Orice decizie privind diagnosticul și tratamentul afecțiunilor medicale trebuie luată în urma consultării unui medic specialist. Autorul și platforma nu își asumă responsabilitatea pentru orice consecință a aplicării informațiilor prezentate în acest articol.