Descopera Serviciile de Cardiologie pe care le oferim în clinicile noastre !

Vezi Prețuri

Daca ai nevoie de o programare la Cardiologie, o poți face usor la noi pe site sau la telefon !

0219967

Descopera tarifele Cardiologie pe care le oferim în clinicile noastre !

Vezi Tarife Cardiologie

Daca ai nevoie de o programare Cardiologie, o poți face usor la noi pe site sau apelează-ne, iar noi te ajutăm cu restul .

0219967

Programare

Consult Cardiologie

Ecografie Cardiacă

Holter EKG / TA

Simptome si semne

Hipertensiunea pulmonară poate fi dificil de diagnosticat în stadiile incipiente deoarece simptomele sale pot fi subtile și pot fi confundate cu alte afecțiuni. Pe măsură ce boala progresează, simptomele devin mai severe și mai evidente.

Acestea pot include:

• Cianoza (colorarea albastră a buzelor și a pielii) cauzată de niveluri scăzute de oxigen în sânge.
• Durere sau presiune în piept, care poate fi confundată cu angina sau cu un atac de cord.
• Amețeli sau leșin (sincopă), în special după efort.
• Palpitații – bătăi puternice ale inimii.
• Oboseală sau slăbiciune neobișnuită.
• Dispnee (dificultăți de respirație), inițial în timpul exercițiilor și, in cele din urma, în repaus.
• Edem (umflare) la glezne, picioare și în zona abdomenului (ascită), cauzat de insuficiența cardiacă dreaptă.

   

În plus, hipertensiunea pulmonară poate duce la hipertrofia ventriculului drept (mărirea părții drepte a inimii) și, în cele din urmă, la insuficiența ventriculului drept (când partea dreaptă a inimii nu poate pompa sângele eficient).

Este important de menționat că aceste simptome pot varia de la o persoană la alta și pot fi influențate de severitatea hipertensiunii pulmonare și de prezența altor afecțiuni.

• Dacă aveți oricare dintre aceste simptome, este important să vă adresați medicului dumneavoastră pentru evaluare și tratament.

Cauze:

În mod normal, sângele este pompat de ventriculul drept al inimii către plămâni, unde eliberează dioxid de carbon și preia oxigen. Sângele oxigenat se întoarce apoi la inimă, unde este pompat de ventriculul stâng către restul corpului.

În hipertensiunea pulmonară, modificările la nivelul arterelor pulmonare pot face ca acestea să se îngroașe și să se rigidizeze, ceea ce îngreunează circulația sângelui.

Acest lucru poate duce la creșterea presiunii în arterele pulmonare și la suprasolicitarea ventriculului drept al inimii, care trebuie să lucreze mai mult pentru a pompa sângele prin plămâni.

În timp, aceasta poate duce la insuficiență cardiacă dreaptă, o afecțiune în care inima nu poate pompa suficient sânge pentru a satisface nevoile corpului.

Hipertensiunea pulmonară este o afecțiune complexă și heterogenă, care este clasificată în cinci categorii principale, în funcție de etiologia sa:

1. Hipertensiunea arterială pulmonară (HAP): Aceasta poate fi idiopatică, adică fără o cauză identificabilă, sau poate fi ereditară, implicând o mutație genetică transmisă în familie. HAP poate fi, de asemenea, asociată cu utilizarea anumitor medicamente sau substanțe toxice.

În plus, diverse afecțiuni pot fi asociate cu HAP, inclusiv boli cardiace congenitale, infecția cu HIV, boli hepatice cronice, precum ciroza, și tulburări ale țesutului conjunctiv, cum ar fi sclerodermia și lupusul.

2. Hipertensiune pulmonară datorată bolilor cardiace stângi: Aceasta este adesea rezultatul bolilor valvulare ale inimii stângi, cum ar fi stenoza sau regurgitarea mitrală sau aortică, sau poate fi cauzată de disfuncția ventriculului stâng, cum ar fi în insuficiența cardiacă stângă.

3. Hipertensiune pulmonară datorată bolilor pulmonare și/sau hipoxiei: Aceasta poate fi cauzată de afecțiuni pulmonare cronice, cum ar fi boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), fibroza pulmonară, sau poate fi rezultatul apneei obstructive de somn.

Expunerea pe termen lung la altitudini mari poate, de asemenea, să contribuie la dezvoltarea hipertensiunii pulmonare în acest context.

4. Hipertensiune pulmonară tromboembolică cronică (CTEPH): Aceasta este cauzată de prezența persistentă a cheagurilor de sânge în arterele pulmonare, ceea ce duce la obstrucția fluxului sanguin. Aceasta poate fi asociată cu tulburări de coagulare.

5. Hipertensiune pulmonară cu mecanisme neclare sau multifactoriale: Aceasta include o varietate de afecțiuni care pot fi asociate cu hipertensiunea pulmonară, inclusiv anumite tulburări ale sângelui, boli inflamatorii, tulburări metabolice, afectarea funcției renale și prezența tumorilor care pot comprima arterele pulmonare.

Sindromul Eisenmenger și hipertensiunea pulmonară

Sindromul Eisenmenger este o afecțiune gravă care apare ca rezultat al unei malformații cardiace congenitale nereparate sau tardiv reparate. Aceasta duce la dezvoltarea hipertensiunii pulmonare severe și a inversării fluxului sanguin (de la dreapta la stânga) la nivelul defectului cardiac.

În mod normal, sângele circulă de la partea dreaptă a inimii către plămâni, unde se oxigenează, apoi se întoarce la partea stângă a inimii, de unde este pompat către restul corpului.

În cazul unui defect septal ventricular, sângele poate trece de la ventriculul stâng la ventriculul drept și poate fi pompat înapoi în plămâni, ceea ce duce la o suprasolicitare a arterelor pulmonare și la hipertensiune pulmonară.

În timp, hipertensiunea pulmonară poate duce la o inversare a fluxului sanguin prin defectul cardiac, astfel încât sângele sărac în oxigen (sânge albastru) este pompat în circulația sistemică.

Acest lucru poate duce la cianoză (colorație albastră a pielii și a mucoaselor), o caracteristică a sindromului Eisenmenger.

Citește despre importanta unui consult cardiologic

Factori de risc

Hipertensiunea pulmonară este o afecțiune cu o etiologie complexă și poate fi influențată de o serie de factori de risc. Acești factori variază în funcție de tipul specific de hipertensiune pulmonară și pot include următoarele:

1. Vârsta și sexul: Hipertensiunea arterială pulmonară (HAP), care este clasificată ca hipertensiune pulmonară de grup 1, este adesea diagnosticată la persoanele cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani. Cu toate acestea, HAP idiopatică, o subcategorie a HAP în care cauza este necunoscută, poate fi mai frecventă la adulții tineri.

2. Istoricul familial: Există o formă ereditară de HAP, iar persoanele cu rude de gradul întâi care au această afecțiune pot avea un risc mai mare de a dezvolta boala.

3. Starea de sănătate generală: Supraponderabilitatea și obezitatea pot crește riscul de hipertensiune pulmonară. De asemenea, tulburările de coagulare a sângelui și antecedentele de embolie pulmonară pot crește riscul de hipertensiune pulmonară tromboembolică cronică (CTEPH), care este clasificată ca hipertensiune pulmonară de grup 4.

4. Expunerea la anumite substanțe: Expunerea la azbest și utilizarea anumitor droguri, inclusiv unele medicamente pentru pierderea în greutate și droguri ilegale cum ar fi cocaina sau metamfetaminele, pot crește riscul de HAP.

5. Condiții de mediu: Locuirea la altitudini mari poate crește riscul de hipertensiune pulmonară, probabil datorită nivelurilor mai mici de oxigen din aer.

6. Utilizarea anumitor medicamente: Unele studii au sugerat că utilizarea inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), o clasă de medicamente utilizate pentru a trata depresia și anxietatea, poate fi asociată cu un risc crescut de HAP. Cu toate acestea, această asociere necesită cercetări suplimentare pentru a fi confirmată.

Este important de menționat că acești factori de risc nu garantează că o persoană va dezvolta hipertensiune pulmonară, ci doar că riscul este mai mare. De asemenea, este posibil ca persoanele fără acești factori de risc să dezvolte hipertensiune pulmonară.

Complicații

Hipertensiunea pulmonară poate duce la o serie de complicații grave, printre care:

1. Cor pulmonale: Aceasta este o afecțiune în care ventriculul drept al inimii se mărește și devine slab din cauza efortului de a pompa sânge prin arterele pulmonare îngustate sau blocate. Aceasta poate duce la insuficiență cardiacă dreaptă, o afecțiune în care inima nu poate pompa suficient sânge pentru a satisface nevoile corpului.

2. Tromboembolism pulmonar: Hipertensiunea pulmonară crește riscul de formare a cheagurilor de sânge în arterele pulmonare, ceea ce poate duce la embolie pulmonară, o afecțiune potențial fatală.

3. Aritmii: Hipertensiunea pulmonară poate duce la dezvoltarea unor ritmuri cardiace anormale, care pot fi potențial periculoase.

4. Hemoptizie: Aceasta este o afecțiune în care o persoană tușește sânge sau mucus colorat cu sânge. Hipertensiunea pulmonară poate duce la sângerări în plămâni, care pot provoca hemoptizie.

5. Complicații ale sarcinii: Hipertensiunea pulmonară poate crește riscul de complicații în timpul sarcinii, inclusiv riscul de deces fetal. Femeile cu hipertensiune pulmonară ar trebui să discute cu medicul lor despre riscurile asociate cu sarcina.

Este important ca persoanele cu hipertensiune pulmonară să fie monitorizate îndeaproape de către un medic pentru a preveni sau a gestiona aceste complicații.

Diagnostic

Diagnosticul de hipertensiune pulmonară poate fi dificil de stabilit în stadiile incipiente ale bolii, deoarece simptomele pot fi subtile și pot fi confundate cu alte afecțiuni cardiace sau pulmonare.

În plus, hipertensiunea pulmonară nu este de obicei detectabilă în timpul unui examen fizic de rutină.

În procesul de diagnostic, medicul va efectua un examen fizic complet și va revizui simptomele pacientului. Acesta va lua în considerare istoricul medical al pacientului, inclusiv orice afecțiuni preexistente și istoricul familial al bolilor cardiace sau pulmonare.

Aceasta poate include întrebări despre simptome, cum ar fi dificultăți de respirație, oboseală, amețeli și edem (umflare), precum și întrebări despre factori de risc pentru hipertensiune pulmonară, cum ar fi utilizarea anumitor medicamente sau droguri, expunerea la azbest sau locuirea la altitudini mari.

În funcție de rezultatele examenului fizic și a istoricului medical, medicul poate recomanda teste suplimentare pentru a confirma diagnosticul de hipertensiune pulmonară și pentru a determina severitatea acesteia.

• Analize de sânge: Acestea pot fi utilizate pentru a evalua funcția generală a organelor, pentru a identifica posibile cauze ale hipertensiunii pulmonare și pentru a monitoriza progresia bolii.

• Imagistică: Radiografia toracică, tomografia computerizată (CT) și imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) pot fi utilizate pentru a vizualiza inima, plămânii și arterele pulmonare. Acestea pot ajuta la identificarea altor afecțiuni care pot cauza hipertensiune pulmonară, cum ar fi boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) sau fibroza pulmonară.

• Electrocardiograma (EKG): Acest test înregistrează activitatea electrică a inimii și poate ajuta la identificarea anomaliilor ritmului cardiac sau a semnelor de stres sau de daune la nivelul inimii.

• Ecografia cardiaca. Este folosita pentru a crea imagini în mișcare ale inimii. O ecocardiografie poate fi utilizată pentru a evalua structura și funcția inimii și pentru a măsura presiunea în arterele pulmonare.

În anumite situații, se poate realiza o ecocardiogramă de stres, în care pacientul este supus unui exercițiu fizic, cum ar fi pedalarea pe o bicicletă ergometrică sau mersul pe o bandă de alergare, în timp ce se efectuează ecocardiografia. Scopul acestui test este de a evalua modul în care inima răspunde la efort.

În timpul acestui test, se poate solicita pacientului să poarte o mască facială specială, care permite măsurarea consumului de oxigen și a producției de dioxid de carbon. Aceasta oferă informații despre eficiența cu care inima și plămânii utilizează și elimină aceste gaze în timpul activității fizice.

Aceste date pot fi utile în evaluarea funcției cardiorespiratorii și în identificarea posibilelor anomalii legate de hipertensiunea pulmonară.

• Cateterism: este testul de referință pentru diagnosticul de hipertensiune pulmonară.

În cazul în care rezultatele ecocardiografiei sugerează prezența hipertensiunii pulmonare, este posibil să se recomande efectuarea unui cateterism cardiac drept pentru a valida diagnosticul.

Această procedură implică introducerea unui cateter – un tub flexibil și subțire – într-un vas de sânge, de obicei localizat în regiunea inghinală. Sub îndrumarea unui cardiolog, cateterul este avansat cu precauție până în ventriculul drept, camera inferioară a inimii, și în artera pulmonară.

Prin intermediul acestui cateter, cardiologul este capabil să măsoare direct presiunea arterială în arterele pulmonare principale și în ventriculul drept. Această măsurătoare oferă informații valoroase pentru confirmarea diagnosticului de hipertensiune pulmonară.

Există o serie de teste suplimentare care pot fi efectuate pentru a evalua starea plămânilor și a arterelor pulmonare, precum și pentru a determina cauza subiacentă a hipertensiunii pulmonare:

Tomografie computerizată (CT): Această metodă de imagistică utilizează raze X pentru a genera imagini transversale detaliate ale oaselor, vaselor de sânge și țesuturilor moi din corp. Uneori, un agent de contrast poate fi administrat intravenos pentru a accentua vizibilitatea vaselor de sânge în imagini.

O scanare CT cardiacă poate releva dimensiunea inimii și eventualele obstrucții ale arterelor pulmonare. De asemenea, poate contribui la diagnosticul bolilor pulmonare care pot cauza hipertensiune pulmonară, cum ar fi boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) sau fibroza pulmonară.

Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM): Acest test utilizează câmpuri magnetice și unde radio pentru a crea imagini detaliate ale inimii. Poate ilustra fluxul de sânge în arterele pulmonare și poate evalua funcționalitatea ventriculului drept.

Testul funcției pulmonare: Acest test neinvaziv măsoară capacitatea pulmonară și fluxul de aer în și din plămâni. Testul implică suflarea într-un dispozitiv numit spirometru.

Studiul somnului (polisomnograma): Acest studiu măsoară diverse parametri în timpul somnului, inclusiv activitatea cerebrală, ritmul cardiac, tensiunea arterială și nivelul de oxigen. Un studiu de somn poate ajuta la diagnosticarea apneei obstructive în somn, o afecțiune care poate contribui la hipertensiunea pulmonară.

Scanare de ventilație/perfuzie (V/Q): În cadrul acestui test, se administrează intravenos un trasor radioactiv. Trasorul evidențiază fluxul de sânge și fluxul de aer către plămâni. Scanarea V/Q poate determina dacă prezența cheagurilor de sânge este cauza simptomelor de hipertensiune pulmonară.

Biopsie pulmonara: În cazuri rare, se poate realiza o biopsie pulmonară deschisă pentru a investiga o posibilă cauză a hipertensiunii pulmonare. Aceasta este o procedură chirurgicală în care se extrage o mică mostră de țesut pulmonar.

Testare genetică

Testarea genetică poate fi luată în considerare în cazul în care există un istoric familial de hipertensiune pulmonară. Aceasta implică analiza secvențelor de ADN pentru a identifica mutațiile genetice asociate cu boala.

În cazul în care rezultatele testului sunt pozitive, indicând prezența unei mutații genetice asociate cu hipertensiunea pulmonară, medicul poate recomanda testarea genetică și pentru alți membri ai familiei.

Aceasta poate ajuta la identificarea persoanelor care prezintă un risc crescut de a dezvolta boala și poate permite implementarea unor strategii preventive sau de monitorizare adecvate.

Clasificarea funcțională a hipertensiunii pulmonare

Hipertensiunea pulmonară este o afecțiune caracterizată prin presiune crescută în arterele pulmonare. Clasificarea funcțională a hipertensiunii pulmonare este folosită pentru a evalua severitatea bolii și impactul acesteia asupra activităților zilnice ale pacientului.

Clasificarea funcțională a hipertensiunii pulmonare este adesea bazată pe Clasificarea Funcțională a New York Heart Association (NYHA) pentru insuficiența cardiacă.

Clasificarea NYHA include patru clase:

1. Clasa I: Pacienții cu hipertensiune pulmonară, dar fără limitări ale activităților fizice. Activitățile fizice obișnuite nu cauzează oboseală excesivă, palpitații, dispnee sau dureri anginoase.

2. Clasa II: Pacienții cu hipertensiune pulmonară care au o ușoară limitare a activității fizice. Ei se simt confortabil în repaus, dar activitățile fizice normale cauzează oboseală, palpitații, dispnee sau dureri anginoase.

3. Clasa III: Pacienții cu hipertensiune pulmonară care au o limitare semnificativă a activității fizice. Ei sunt confortabili în repaus, dar activitățile fizice mai puțin decât normale cauzează oboseală, palpitații, dispnee sau dureri anginoase.

4. Clasa IV: Pacienții cu hipertensiune pulmonară care nu pot efectua nicio activitate fizică fără simptome. Acești pacienți pot avea simptome chiar și în repaus și pot fi disconfortabili în orice activitate fizică.

Această clasificare este utilă pentru a evalua progresia bolii și pentru a ghida tratamentul. Cu toate acestea, este important de menționat că aceasta este o simplificare și că fiecare pacient este unic.

Deciziile de tratament trebuie să fie individualizate în funcție de starea specifică a fiecărui pacient.

Tratament

Tratamentul hipertensiunii pulmonare implică o abordare multidisciplinară și poate include o varietate de medicamente, fiecare cu scopul de a aborda un aspect diferit al bolii. 

De multe ori este nevoie de timp pentru a găsi cel mai potrivit tratament pentru hipertensiunea pulmonară. Tratamentele sunt adesea complexe și necesită îngrijire extinsă.

Când hipertensiunea pulmonară este cauzată de o altă afecțiune, se administrează tratamentul pentru cauza de bază ori de câte ori este posibil.

Medicamente

Sunt disponibile medicamente pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor hipertensiunii pulmonare și pentru a încetini progresia bolii.

1. Vasodilatatoare: Aceste medicamente relaxează și lărgesc vasele de sânge înguste, îmbunătățind fluxul de sânge. Exemple includ epoprostenol (Flolan, Veletri), treprostinil (Tyvaso, Remodulin, Orenitram) și iloprost (Ventavis).

2. Stimulatori de guanilat ciclază (GSC): Aceste medicamente, cum ar fi riociguat (Adempas), cresc nivelul de oxid nitric în organism, relaxând arterele pulmonare și scăzând presiunea în plămâni.

3. Antagoniști ai receptorilor de endotelină: Aceste medicamente, cum ar fi bosentan (Tracleer), macitentan (Opsumit) și ambrisentan (Letairis), inversează efectul unei substanțe din pereții vaselor de sânge care le determină îngustarea.

4. Inhibitori ai fosfodiesterazei 5 (PDE5): Aceste medicamente, cum ar fi sildenafil (Revatio, Viagra) și tadalafil (Adcirca, Cialis, Alyq), pot crește fluxul de sânge prin plămâni.

5. Blocante ale canalelor de calciu: Aceste medicamente, cum ar fi amlodipina (Norvasc), diltiazem (Cardizem, Tiazac, altele) și nifedipina (Procardia), ajută la relaxarea mușchilor din pereții vaselor de sânge.

6. Anticoagulante: Medicamente precum warfarina (Jantoven) pot fi prescrise pentru a ajuta la prevenirea formării cheagurilor de sânge.

7. Digoxină (Lanoxin): Acest medicament ajută inima să bată mai puternic și să pompeze mai mult sânge.

8. Diuretice: Aceste medicamente ajută rinichii să elimine excesul de lichid din organism, reducând astfel cantitatea de muncă pe care inima trebuie să o facă.

9. Terapie cu oxigen: Oxigenoterapia poate fi recomandată ca tratament pentru hipertensiunea pulmonară, mai ales pentru cei care trăiesc la altitudini înalte sau au apnee în somn.

Este important să discutați cu medicul dumneavoastră despre toate medicamentele pe care le luați, inclusiv cele cumpărate fără prescripție medicală, deoarece unele medicamente pot interacționa cu tratamentul pentru hipertensiunea pulmonară.

Chirurgie și alte proceduri

În cazul în care terapia farmacologică nu reușește să amelioreze simptomatologia hipertensiunii pulmonare, abordarea chirurgicală poate fi luată în considerare.

Procedurile chirurgicale utilizate în managementul hipertensiunii pulmonare includ:

1. Septostomie atrială: Această procedură invazivă, efectuată sub anestezie generală, poate fi indicată în situații în care terapia medicamentoasă nu reușește să controleze semnele și simptomele hipertensiunii pulmonare. În cadrul septostomiei atriale, chirurgul realizează o comunicare între atriile stâng și drept, cu scopul de a diminua presiunea în partea dreaptă a inimii. Complicațiile potențiale ale acestei proceduri includ aritmii cardiace.

2. Transplant pulmonar sau cardiopulmonar: În anumite cazuri, în special la pacienții tineri cu hipertensiune pulmonară idiopatică, poate fi luată în considerare efectuarea unui transplant pulmonar sau cardiopulmonar.

Riscurile majore asociate cu orice tip de transplant includ respingerea organului transplantat și infecțiile severe. Pentru a minimiza riscul de respingere, pacienții trebuie să urmeze un regim de medicamente imunosupresoare pe termen lung.

Vezi Servicii RMN

Sursa: mayoclinic, pubmed

Citește despre importanta unui consult cardiologic