Simptome comune la adulți

Simptomele craniofaringiomului la adulți reflectă efectul masei tumorale asupra structurilor cerebrale și perturbările hormonale hipotalamo-hipofizare. Cel mai frecvent apare cefaleea (datorată efectului de masă și presiune intracraniană) și scăderea acuității vizuale sau defecte de câmp vizual (tumora comprimă nervii optici) ncbi.nlm.nih.gov, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov.

De asemenea apar simptome endocrine, spre exemplu hipogonadism (întreruperea ciclului menstrual la femei, infertilitate, scăderea libidoului etc.), insuficiență tiroidiană secundară, insuficiență adrenală (asteniile sunt comune) şi diabet insipid (polidipsie şi poliurie) cauzate de afectarea hipofizei şi a hipotalamusului ncbi.nlm.nih.gov , pubmed.ncbi.nlm.nih.gov.

Alte manifestări pot include obezitate de tip hipotalamic (creștere excesivă în greutate, mai ales în context de afectare hipotalamică) şi tulburări neuropsihologice (oboseală, schimbări de dispoziție). Astfel, tabloul clinic este unul mixt neurologic și endocrin, frecvent cu deficit vizual și hipopituitarism.

Cauze și factori de risc

Etiologia craniofaringiomului este neclară. Nu există factori de mediu definiți şi apariţia tumorii este considerată, în mare parte, sporadică. S-au propus două teorii principale de dezvoltare: teoria embrionară și teoria metaplazică. Potrivit teoriei embrionare (corelată cu forma ACP), aceste tumori derivă din resturi embrionare ale sacului Rathke (țesut ectodermal care a migrat la formarea hipofizei) ncbi.nlm.nih.gov.

În acest context, ACP-urile prezintă adesea o mutaţie somatică CTNNB1 care activează nesupravegheat calea Wnt/β-catenină și determină proliferarea celulară tumorală ncbi.nlm.nih.gov. Teoria metaplazică (corelată cu forma PCP) sugerează că țesutul adenohipofizar al glandei pituitare suferă metaplazie squamoasă care evoluează către formarea tumorii;

PCP-urile au mutații BRAF V600E care activează calea MAPK/ERK ncbi.nlm.nih.gov. În practică, cauzele precise nu sunt pe deplin înțelese, deşi evoluţia moleculară a tumorii urmează aceste trasee.

Nu există factori de risc demografici clari: incidența craniofaringiomului este foarte mică (0,5–2 cazuri/milion locuitori pe an) şi nu se diferențiază semnificativ pe sexe sau rase ncbi.nlm.nih.gov. Distribuţia pe vârste este bimodală (vezi mai jos – grafic), însă aproximativ jumătate dintre cazuri sunt diagnosticate la adulţi ncbi.nlm.nih.gov.

Cazuri familiale sunt extrem de rare (doar două familii descrise), iar expuneri de mediu specifice nu au fost identificate ncbi.nlm.nih.gov.

Diagnosticul

Diagnosticul se bazează pe investigații imagistice, examen histologic și evaluări hormonale. În practică, păstrarea unui înalt nivel de suspiciune clinică este importantă la pacienţii cu simptome sugestive. Principalele metode includ:

• Investigații imagistice: Rezonanța magnetică (RMN) cerebrală cu substanță de contrast este standardul pentru evaluarea caracteristicilor tumorei, localizării şi extensiei spre structurile vecine (hipotalamus, chiasma optică, ventricle cerebrale). Tomografia computerizată (CT) poate evidenția în special componentele calcificate (prezente frecvent în ACP) și dimensiunile chistice. Craniofaringiomul apare tipic ca o masă hipersemintă, heterogenă (combină zone solide, chistice şi calcificate); prezenţa componentelor mixte vizibile la CT și RMN orientează diagnosticul nlm.nih.gov.
• Biopsie/Rezectie chirurgicală: Confirmarea diagnosticului necesită de obicei analiza histopatologică a țesutului tumoral. Acest lucru se face în contextul intervenției chirurgicale de rezecție (biopsia simplă nu este comună din cauza localizării complexe). Operaţia este indicată nu doar ca tratament, ci și pentru stabilirea tipului histologic și mutaţiilor moleculare (forma ACP vs PCP) nlm.nih.gov.
• Analize hormonale: Pacienţii trebuie să fie evaluați exhaustiv pentru deficite hipofizo-hipotalamice. Se recomandă dozarea nivelelor serice ale hormonilor corticosuprarenalieni (ACTH, cortizol matinal), tiroidieni (TSH și T4 liber), gonadotrofi (FSH, LH, estrogen/ testosteron), hormon de creștere (GH, factor de creștere IGF-1), prolactină, precum și controle de sodiu/ osmolaritate urinare (pentru a investiga posibil diabet insipid) nlm.nih.gov. Terapia de substituție hormonală se instituie prompt înaintea oricărei intervenții invazive pentru a corecta deficientele vitale (ex. insuficiență adrenală sau tiroidiană).

Prognostic și calitatea vieții

Craniofaringiomul are o mortalitate relativ scăzută datorită naturii sale benigne; majoritatea pacienților supraviețuiesc peste 5 ani post-diagnostic (raportări medicale vorbesc de ~80–98% supraviețuire la 5 ani mdpi.com, ncbi.nlm.nih.gov). Cu toate acestea, recidiva tumorală pe termen lung este frecventă (peste 50% din cazuri, chiar și după tratament agresiv) și necesită supraveghere periodică prin imagistică.

Prognosticul funcțional diferă însă de mortalitate: complicațiile cronice, precum deficitul hormonal sever și afectarea hipotalamică, determină o calitate a vieții suboptimală. În practica clinică se constată că, după tratament, pacienții rămân adesea cu deficite endocrine permanente (hipopituitarism complet) și simptome hipotalamice (obezitate severă, intoleranță la frig/căldură, modificări de dispoziție) ncbi.nlm.nih.gov , pmc.ncbi.nlm.nih.gov.

De exemplu, aproape jumătate dintre pacienții cronic cu craniopharyngiom dezvoltă obezitate hipotalamică severă în anii următori tratamentului pmc.ncbi.nlm.nih.gov, ceea ce crește riscul cardiovascular. Factorii care influențează prognosticul pe termen lung includ gradul de afectare hipotalamică (implicare mare a hipotalamusului se asociază cu morbiditate metabolică severă) și tipul histologic (ACP are un risc de recidivă mai mare decât PCP) mdpi.com , ncbi.nlm.nih.gov. Prin urmare, deși supraviețuirea este bună, managementul pe termen lung țintește şi minimizarea complicațiilor care pot deteriora calitatea vieții.

Opțiuni de tratament

Tratamentul craniofaringiomului este multidisciplinar și se individualizează. În general, se combină chirurgie, radioterapie și, în ultimele decenii, terapii țintite farmacologice. Scopul principal este controlul tumoral și conservarea funcțiilor vitale (vizuale, endocrine).

• Chirurgie: Rezecția tumorală este tratamentul de primă linie. Se încearcă îndepărtarea cât mai completă a masei tumorale (rezecție totală sau subtotală) prin aborduri transnazal endoscopic sau cranian transcranial, în funcție de localizare. Intervențiile pot fi complexe din cauza infiltrării chiasmei optice și hipotalamusului. Un studiu sugerează că rezecția totală (GTR) poate crește riscul de leziuni postoperatorii (panhipopituitarism, diabet insipid, obezitate hipotalamică) fără a îmbunătăți neapărat rata de recidivă, comparativ cu rezecția subtotală nlm.nih.gov. Deci, echilibrarea radicalității chirurgicale cu păstrarea funcției neuroendocrine este esențială. La intervenție se colectează țesut pentru examen histologic și analiză moleculară (ex. mutații BRAF sau CTNNB1). Principalele riscuri postoperatorii sunt deficitul hormonal permanent și tulburările metabolice asociate.
• Radioterapie: După operație, se recomandă frecvent iradierea țesutului rezidual sau al recidivelor. Radioterapia stereotactică fracționată (FSRT/IMRT) și radiosurgery (Gamma Knife, CyberKnife) sunt tehnici folosite pentru a ținti precis tumora, minimalizând doza către creierul înconjurător. Studiile arată că adăugarea radioterapiei postoperatorii crește semnificativ controlul pe termen lung: supraviețuirea fără boală la 10 ani poate ajunge la ~90% cu adăugarea iradierii, comparativ cu ~81% după rezecție totală singură com. Radioterapia este și o opțiune principală la pacienții la care tumora nu poate fi complet îndepărtată chirurgical sau la recidive. Efectele secundare includ toxicitate cerebrală tardivă (scăderea memoriei, funcție cognitivă), hipopituitarism progresiv și risc de leziuni ale nervilor optici, toate corelate cu doza iradiată. Brachiterapia intracerebrală (cu izotopi radioactivi, ex. P-32) a fost folosită experimental și poate duce la sclerotizarea chisturilor, dar nu este o practică standard. Un studiu recent a arătat rezultate promițătoare în încetinirea creșterii tumorii prin brahiterapie mdpi.com.
• Tratamente țintite noi: În ultimii ani s-au introdus medicamente vizate moleculare, în special pentru variantele PCP cu mutația BRAF V600E. Un studiu clinic de fază II (trialul Alliance A071601) a arătat că combinația de inhibitori BRAF (vemurafenib) şi MEK (cobimetinib) a determinat regresia substanțială a tumorii la majoritatea pacienților cu craniofaringiom papilar † gov. În acest studiu, 15 din 16 participanți au avut reducerea volumului tumoral semnificativă, unii evitând astfel intervențiile suplimentare chirurgicale sau radioterapie cancer.gov. Tratamentele medicamentoase noi pot reduce rata de recidivă și oferă o opțiune atunci când chirurgia sau radiația nu sunt fezabile. Efectele secundare frecvente includ toxicitățile caracteristice inhibitorilor BRAF/MEK (erupții cutanate, oboseală, febră, toxicitate oculară), dar profilul acestor medicamente este bine studiat în melanoma BRAF-pozitive. În continuare, cercetătorii testează și alte abordări țintite (de ex. inhibitori ai căii Wnt/β-catenină pentru ACP, anticorpi terapeutici).
• Terapie intracistică: Pentru cele câteva tumori cu componentă chistică pură, se poate încerca injecția locală de agenți sclerozanți sau citotoxici (de exemplu bleomicină sau interferon-α) în chist, printr-un cateter implantat. Acest procedeu urmăreşte fibrozarea chistului şi reducerea volumului său. Deși poate duce la scăderea semnificativă a volumului chistic, datele sunt limitate și există riscul de neurotoxicitate severă în caz de scurgeri ale substanței în parenchim (caz rar) nlm.nih.gov. Prin urmare, această opțiune rămâne neuzuală şi folosită de regulă numai în cazuri selecționate.

Tabel comparativ al principalelor modalități de tratament și efectele secundare asociate:

Cercetări recente și direcții emergente

Cercetările actuale se concentrează pe terapii mai puțin agresive și țintite, precum și pe îmbunătățirea calității vieții pacienților. În primul rând, terapiile vizate molecular sunt în prim-plan: rezultatele studiilor recente sugerează că combinația de inhibitori BRAF-MEK (de ex. vemurafenib+cobimetinib) determină regresia rapidă a tumorilor papilare cu mutație BRAF şi poate evita intervențiile chirurgicale extinse cancer.gov. Rezultatele inițiale arată răspunsuri foarte bune, iar acest tratament va redefini probabil abordarea clinică pentru acești pacienți.

În al doilea rând, abordările imunologice sunt investigate activ. S-a constatat expresia ridicată a moleculei de supresie imună PD-L1 în tumorile craniopharyngiom (în special subtipul papilar) mdpi.com. Acest fapt sugerează că blocarea punctelor de control imun (de exemplu anticorpi anti-PD-1/PD-L1) ar putea fi o opțiune terapeutică viitoare, fie combinată cu terapiile vizate BRAF, fie în tumori recurente.

De asemenea, se studiază țintirea căilor Wnt/β-catenină (pentru forma adamantinomatoasă) și modificarea relației tumoră–microambient (înțelegerea inflamației tumorale, a macrofagelor asociate tumorii etc.), pentru identificarea unor noi ținte terapeutice.

Nu în ultimul rând, tehnicile chirurgicale și de radioterapie se perfecționează continuu: abordurile endoscopice transnazale minim-invazive devin tot mai utilizate pentru reducerea traumatisismului, iar radiațiile protonice sau stereotactice oferă variante cu toxicitate mai mică. Surse recente (NIH/NCI, jurnale medicale) subliniază că tratamentul integrat multidisciplinar și încercarea de a personaliza terapia după tipul histologic și mutațional a adus îmbunătățiri semnificative în ultimele decenii.

Continuarea cercetărilor clinice (trialuri) și preclinice este esențială pentru a găsi soluții care să crească supraviețuirea și să îmbunătățească considerabil calitatea vieții la acești pacienți cu craniofaringiom cancer.gov , mdpi.com.

Simptome comune la adulți

Simptomele craniofaringiomului la adulți reflectă efectul masei tumorale asupra structurilor cerebrale și perturbările hormonale hipotalamo-hipofizare. Cel mai frecvent apare cefaleea (datorată efectului de masă și presiune intracraniană) și scăderea acuității vizuale sau defecte de câmp vizual (tumora comprimă nervii optici) ncbi.nlm.nih.gov, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov.

De asemenea apar simptome endocrine, spre exemplu hipogonadism (întreruperea ciclului menstrual la femei, infertilitate, scăderea libidoului etc.), insuficiență tiroidiană secundară, insuficiență adrenală (asteniile sunt comune) şi diabet insipid (polidipsie şi poliurie) cauzate de afectarea hipofizei şi a hipotalamusului ncbi.nlm.nih.gov , pubmed.ncbi.nlm.nih.gov.

Alte manifestări pot include obezitate de tip hipotalamic (creștere excesivă în greutate, mai ales în context de afectare hipotalamică) şi tulburări neuropsihologice (oboseală, schimbări de dispoziție). Astfel, tabloul clinic este unul mixt neurologic și endocrin, frecvent cu deficit vizual și hipopituitarism.